Dialog cu gandul verii celei mai grele

Salutari, din nou! Din nou am avut o pauza considerabila intre pos-uri, insa si de data aceasta am avut o scuza foarte buna. Insa nu am de gand sa scriu o scrisoare de iertare, vin cu alte ganduri. Pana acum am tot evitat sa discut lucruri personale, sau mai bine zis prea personale, insa astazi tocmai asta voi face, pebtru ca de ceva timp ma confrunt cu o situatie grea care mi-a dat cateva ore bune nedormite.
Pentru cei care nu stiu eu am 19 ani si am terminat liceul in iunie, cu siguranta va amititi, sau daca nu e cazul o sa va amintiti pentru toata viata liceul si tot ce a insemnat el cu bune si cu rele, inclusiv momentul in care a-ti aruncat palaria aia neagra cu ciuf in sus alaturi de ceilalti oamenii cu care v-ati impartit viata timp de 4 ani in care ati crescut si in care probabil ati si invatat ceva.
Eu sunt de parere ca nu exista om care sa nu isi aminteasca sentimentul unic pe care il are cu cateva zile inainte de vacanta de vara, din clasa a1 a cand se faceauu cozi de porc, bastonase si alte minuni din astea, pana in utlimul an cand totul se schimba drastic. In primii ani sentimentul e mai mult o confuzie, nu stii ce sa crezi, inca nu ti-ai format o idee concreta legata de scoala si de ce ar trebui sa simtit in momentul in care avansezi un an si iei o pauza de 3 luni de zile. Mai tarziu insa lucrurile se schimba, incepi sa simti o diferenta, luna Iunie pare din ce in ce mai frumoasa si ai din ce in ce mai putina rabdare, simti cum tot corpul anticipeaza cele 3 luni de libertate pentru care ai rabdat in clasa 2 semestre lungi, pulsul accelereaza, fata parca iti e un pic mai stralucitoare si tu esti parca un pic mai bine dispus decat in tot restul anului, e un Craciun venit mai devreme.
Insa in ultimul an de liceu totul se termina brusc, Iunie nu mai e asa de asteptat, ba dimpotriva, iti doresti sa se indeparteze. Si aici in iunie al clasei a12 a voi intra in detalii personale. In ultimul an de liceu stii ce te asteapta si nu iti doresti sa vina, insa nu scapi oricum, vine BAC-ul!
Te chinui un an de zile cu meditatii cu teme facute, cu ore chiulite din diverse motive sa reusesti sa iei, te cuplezi la sfarsitul primului semestru cu o fata pe care ai considerat-o mult timp ca fiind prietena perfecta in gradele cele mai inalte ale amicitiei, asta parca iti mai ia putin gandul de la examene si de la despartirea de liceu prin care urmeaza sa treci. Trec 6 luni, vine momentul examenului, traiesti la maxim fiecare parte a examenului, ca intr-un final sa astepti sa treaca 2 saptamani de foc in care ti-ai scurtat viata cu 10 ani din cauza stresului. Dupa astea 2 saptamani parca iti iubesti prietena mai mult, parca si ea pe tine, ai 4 zile in care esti in libertate deplina, iesi cu prietenii, sarbatoresti sfarsitul unui momeny critic din viata. Dupa 4 zile te intorci si citesti pe foaie, recitesti si mai citesti inca odata, nu iti vine sa crezi, tot anul ti-a cazut in cap, pe foaie scrie RESPINS. Iti trec multe scenarii prin cap, nici unu fericit, asta e, ramane doar o solutie: contestatia, adica inca o saptamana de asteptare, dar de data asta nu mai iesi cu prietenii, nu te mai simti eliberat, ai nevoie de prietena mai mult ca oricand. Trec si zilele astea si alfi itr-un final ca ai fost ADMIS, pe foaie scrie 5.00, esti inca odata in extaz. Urmeaza admiterea, nu iti faci probeleme, dar iti fac altii, intrii si la facultate. Din momentul asta mai ramane o luna din vara calendarstica dar tu sti ca mai ai doua pentru ca acum esti student, nu elev sa incepi in septembrie. Mergi la mare unde te simti bine, dar timpul trece si te lovesti de un fapt pe care l-ai ignorat pana acum, lumea pleaca, va despartiti. Se poate intampla ca cel mai buna prieten sa iti plece in alta tara, iar tu sa resimti si acum lipsa lui, ti-a fost un frate mai mare, te-a invatat cam tot ce sti legat de lume si femei. Iar in timp ce simti durerea lasata de el, realizezi ca nu e doar el, prietena ta cea mai buna care timp de 7 luni ti-a fost iubita pleaca si ea, in momentul asta te cam prabusesti, daca ai avut aripi acum iti sunt prinse in lanturi, simti greutatea unei veri care nu trebuia sa vina, il injuri pe Iunie care ti-a adus atatea neplaceri, acelasi Iunie pe care alta data il adorai si il asteptai cu bratele deschise.
Mai e putin si se termina vara, dar ea nu o sa plece fara sa lase cicatrici, pe care o sa le resimti mult timp dupa, iar dupa ce nu le mai simti, tot o sa fie la vedere urmele lasate. Ai trecut prin vara cea mai grea, de aici intri in lumea reala, o lume in care pasesti singur, cu lumea ta de altadata implantata bine in minte. Te simti cam gol, dar o sa treaca. Nu il mai astepti pe Iunie, dar el tot o sa vina, nu poti decat sa speri ca data viitoare sa vina inpoi cu tot ce ai pierdut. Suntem in August, prietene, Septembrie e dupa colt, pana in Iunie o sa rabzi!